Având în vedere că există o
controversă pe piaţa muncii referitoare la reprezentarea
salariaţilor în cadrul negocierii şi încheierii contractelor
colective de muncă, am încercat să venim în întâmpinarea acestora
şi aducem unele lămuriri în acest sens.
I. Pentru a
facilita negocierea şi încheierea contractului colectiv de muncă la
nivel de unitate, ale cărui părţi sunt angajatorul şi salariaţii,
legiuitorul a prevăzut o procedură specială de reprezentare a
salariaţilor, menită să elimine dificultăţile inerente negocierii
şi semnării unui contract special, contractul colectiv de muncă,
ale cărui părţi sunt, întotdeauna, numeroase în ceea ce-i priveşte
pe salariaţi. În lipsa reglementării cu caracter de excepţie a
reprezentării salariaţilor contractul colectiv de muncă ar fi
trebuit semnat de fiecare salariat în parte sau de către mandatarii
salariaţilor. Cu alte cuvinte, pe fiecare contract colectiv de
muncă ar fi trebuit să stea cel puţin zeci de semnături, dacă nu
sute sau mii. În această lumină cu privire la spiritul legii
trebuie înţelese dispoziţiile art. 230 din Codul muncii,
republicat, care statuează că "părţile, reprezentarea acestora,
precum şi procedura de negociere şi de încheiere a contractelor
colective de muncă sunt stabilite potrivit legii". Legea la care
trimite prevederea menţionată din Codul muncii este Legea
dialogului social nr. 62/2011, cu luarea în considerare a
dispoziţiilor art. 221-226 din Codul muncii.
În esenţă, reprezentarea
salariaţilor se face de către aşa-numiţii reprezentanţi ai
salariaţilor, aleşi în condiţiile prevăzute de art. 221-226 din
Codul muncii. În lipsa acestor articole, reprezentarea salariaţilor
ar trebui să se facă de către reprezentanţi ai lor care să fie,
fiecare în parte, împuternicit prin mandat special de către fiecare
salariat, întrucât toţi salariaţii sunt parte în contractul
colectiv de muncă. Legiuitorul a reglementat o procedură mai simplă
faţă de cea de drept comun (contractul de mandat, reglementat de
Codul civil), instituind posibilitatea ca reprezentanţii
salariaţilor să fie desemnaţi cu votul a jumătate plus unu din
numărul salariaţilor (art. 221 alin. (3) din Codul muncii).
Legiuitorul a mers şi mai departe cu derogarea de la dreptul comun,
facilitând şi mai mult reprezentarea salariaţilor, prin
recunoaşterea puterii de reprezentare şi sindicatelor.
Reprezentarea părţilor la negocierea şi semnarea contractului
colectiv de muncă este reglementată în cuprinsul art. 134-136
din Legea nr. 62/2011, cu evidenţierea atribuţiilor sindicatelor în
acest sens, atribuţii care sunt reglementate în cuprinsul aceleiaşi
legi de art. 27-31 (Capitolul II, Secţiunea a 5-a - Atribuţiile
organizaţiilor sindicale).
II. Art. 134
şi urm. din Legea nr. 62/2011 oferă o reglementare diferită
reprezentării părţilor în cadrul negocierii colective, după cum
urmează:
1. dacă la nivel de
unitate nu există sindicat, reprezentarea salariaţilor se
face numai de către reprezentanţii salariaţilor
(art. 135 alin. (1) lit. b) ultima teză din Legea nr.
62/2011);
2. dacă la nivel de
unitate există sindicat care nu a dobândit reprezentativitatea şi
nici nu este afiliat la o federaţie sindicală reprezentativă
în sectorul de activitate din care face parte unitatea,
reprezentarea salariaţilor se face numai de către
reprezentanţii salariaţilor (art. 135 alin. (1) lit.
b) prima teză din Legea nr. 62/2011);
3. dacă la nivel de
unitate există sindicat care nu a dobândit reprezentativitate dar
este afiliat la o federaţie sindicală reprezentativă,
reprezentarea salariaţilor se face de către reprezentanţii
salariaţilor împreună cu, în măsura în care au fost
mandataţi în acest sens de către sindicatul la nivel de unitate
care nu a dobândit reprezentativitate, reprezentanţii federaţiei
sindicale reprezentative în sectorul de activitate din care face
parte unitatea (art. 135 alin. (1) lit. a) din Legea nr.
62/2011);
4. dacă la nivel de
unitate sau la nivel de grupuri de unităţi există sindicat
reprezentativ, respectiv sindicate reprezentative,
reprezentarea salariaţilor se face de către sindicatul
reprezentativ, respectiv sindicatele reprezentative
(art. 134 pct. B din Legea nr. 62/2011).
În toate situaţiile
menţionate este vorba despre reprezentarea salariaţilor, căci
salariaţii au calitatea de parte în contractul colectiv de muncă.
Reprezentarea interesează negocierea colectivă şi formalităţile
privind contractul colectiv de muncă. Drepturile şi obligaţiile din
contractul colectiv de muncă aparţin părţilor raportului de muncă:
angajatorul şi salariaţii.
III. In cea
de a treia ipoteză menţionată mai sus avem de a face cu o
recunoaştere de către legiuitor a extinderii reprezentativităţii
federaţiei sindicale la nivelul sindicatului constituit la nivel de
unitate. Legiuitorul recunoaşte şi sindicatului care nu a dobândit
reprezentativitatea calitatea de a desemna reprezentanţi ai
salariaţilor, doar că nu singur, ci alături de reprezentanţii aleşi
salariaţilor desemnaţi în condiţiile art. 221-222 din Codul muncii.
Aptitudinea sindicatului nereprezentativ de a desemna împuterniciţi
pentru negocierea colectivă, alături de reprezentanţii aleşi ai
salariaţilor, este supusă unei duble condiţionări:
împuterniciţii sindicatului nereprezentativ, care primesc
mandat din partea acestuia, trebuie să se numere printre
reprezentanţii desemnaţi în acest scop de către federaţia sindicală
reprezentativă la care sindicatul nereprezentativ este
afiliat. Aşadar aceşti reprezentanţi ai salariaţilor trebuie
să prezinte un dublu mandat: atât din partea federaţiei
reprezentative cât şi din partea sindicatului nereprezentativ
afiliat la federaţie. Este important de subliniat că aceşti
reprezentanţi, desemnaţi de sindicat şi federaţie, au calitatea de
reprezentanţi (nealeşi) ai salariaţilor.
IV. În cea
de a patra ipoteză menţionată mai sus nu mai există dubla
condiţionare. Sindicatul reprezentativ poate desemna ca
reprezentant al său la negocierea colectivă orice
persoană.
Este o diferenţă esenţială
între aceşti reprezentanţi desemnaţi de către sindicatul
reprezentativ şi reprezentanţii (nealeşi, desemnaţi) ai
salariaţilor la care ne-am referit mai sus, la punctul III.
Reprezentanţii desemnaţi de către
sindicatul reprezentativ sunt reprezentanţi ai
sindicatului, în vreme ce reprezentanţii la care am făcut
referire la pct. III sunt reprezentanţi ai salariaţilor. Aceşti din
urmă reprezentanţi nu pot fi desemnaţi doar de către sindicat (care
este nereprezentativ), ci sunt supuşi cerinţei dublei desemnări (de
către sindicatul nereprezentativ şi federaţie
(reprezentativă).
În ceea ce priveşte
sindicatul reprezentativ, el are în mod direct calitatea de a
reprezenta salariaţii, în virtutea legii. El însuşi, ca persoană
juridică, este reprezentantul salariaţilor. Calitatea de
reprezentant al salariaţilor aparţine sindicatului reprezentativ,
care poate desemna un mandatar care să exercite în cadrul
negocierii colective atribuţiile sindicatului prevăzute de lege.
Fireşte, sindicatul reprezentativ poate împuternici orice
persoană, fizică sau juridică, pentru a-l reprezenta în cadrul
negocierii colective.
În vreme ce în privinţa
desemnării reprezentanţilor salariaţilor (aleşi şi ne-aleşi) există
condiţionări prevăzute de lege în virtutea faptului că
reprezentarea se face în modalităţi diferite de cele prevăzute de
dreptul comun, în sensul că formalităţile de împuternicire sunt
simplificate, în ceea ce priveşte reprezentanţii sindicatului
reprezentativ nu există condiţionare. Ei pot fi orice persoane care
pot avea calitatea de mandatar, potrivit prevederilor Codului
civil. Nu există reglementată nici o incapacitate specială cu
privire la încheierea contractului de mandat între sindicatul
reprezentativ, care are calitatea de reprezentant al salariaţilor
în virtutea legii, şi mandatarul sindicatului. Dealtfel chiar şi
calitatea de reprezentant al sindicatului a preşedintelui
sindicatului reprezentativ este reglementată de regulile din Codul
civil privitoare la mandat. Potrivit art. 209 alin. (3) din Codul
civil, raporturile dintre persoana juridică (în speţă
sindicatul) şi cei care alcătuiesc organele sale sunt supuse, prin
analogie, regulilor mandatului.
În concluzie, sindicatul
reprezentativ poate să-şi desemneze ca reprezentant o federaţie
sindicală la care acest sindicat este afiliat, indiferent dacă
această federaţie este sau nu reprezentativă. Consecutiv,
persoanele fizice care execută mandatul pot fi desemnate de către
federaţia mandatar. Federaţia sindicală împuternicită trebuie să
desemneze persoane fizice care să exercite efectiv puterile
conferite de contractul de mandat încheiat între ea, în calitate de
mandatar, şi sindicatul reprezentativ, în calitate de mandant. Este
pe deplin legal ca împuternicirea persoanelor fizice de către
federaţie să se facă printr-un înscris separat şi ulterior, cu
precizarea că dovedirea calităţii de reprezentant al sindicatului
reprezentativ trebuie să se facă, în faţa angajatorului, cu două
înscrisuri: împuternicirea acordată de sindicat federaţiei şi
împuternicirea acordată de federaţie persoanei desemnate. Nimic nu
se opune ca într-un singur înscris să fie consemnate ambele acte
juridice de împuternicire.
Prezentul studiu are
la bază lucrarea dlui av.dr. Andrei Săvescu.
Bucureşti/17.11.2011
Avocat IANCU
Bogdan
