În ianuarie sunt aşteptate
temperaturi foarte scăzute, de minus 15-20 de grade
Celsius
Seceta a înjumătăţit
producţia de energie hidro, iar un reactor de la Cernavodă ar putea
fi oprit vineri. Gerul din ianuarie va creşte importul de gaze,
care a ajuns la un preţ-record. În plus, Petrom a scumpit gazele de
producţie internă.
Seceta puternică din ultimele
şase luni a făcut deja ravagii în sectorul energetic, iar situaţia
se va înrăutăţi odată cu venirea iernii, când este de aşteptat să
crească atât consumul de electricitate, cât şi cel de
gaze.
Situaţia este dificilă pe
toate palierele. Cel mai greu lovită este producţia de energie
hidro, cea mai ieftină din ţară, care s-a înjumătăţit încă din
septembrie. Hidroelectrica a fost nevoită să activeze clauza de
forţă majoră din contractele sale, astfel încât să reducă livrările
la nivelul producţiei. Constantin Trihenea, directorul general al
companiei, estimează că această situaţie va dura până la
primăvară.
Şi la Cernavodă sunt deja
probleme mari cu apa de răcire a reactoarelor. Dunărea a coborât
încă de săptămâna trecută la un nivel de -163 de centimetri,
reprezentând prima treaptă de avertizare din planul de restricţii.
"Dacă nu va ploua în următoarele zile, iar nivelul continuă să
scadă şi mai mult, vineri, 9 decembrie, se va lua decizia de a se
închide unul dintre cele două reactoare nucleare de la Cernavodă",
au declarat, pentru "Adevărul", surse din sector. Acest lucru nu
s-a mai întâmplat din 2003.
Potrivit datelor transmise de
Apele Române la solicitarea ziarului "Adevărul", nivelul Dunării la
Cernavodă va continua să scadă zilele următoare şi va ajunge vineri
la -186.
Astăzi (luni - n.r.), la
stația hidrometrică Cernavodă, nivelurile Dunării s-au situat la
-177 de centimetri, sub treapta I de avertizare (-162 de
centimetri) din planul de restricții și folosire a apei în perioade
deficitare, și vor ajunge, în data de 9 decembrie (vineri - n.r.),
la un nivel de -186 de centimetri, situându-se cu 24 de centimetri
sub primul nivel de avertizare. După această dată, nivelurile
Dunării vor înregistra o ușoară tendință de creștere, respectiv cu
3 centimetri, ajungând în data de 11 decembrie la un nivel de -183
de centimetri, care se va situa în continuare cu 21 de centimetri
sub prima treaptă de avertizare", arată datele primite de la Apele
Române.
Temperaturi foarte scăzute
în ianuarie
Debitul Dunării la intrarea
în țară era ieri de 1.850 de metri cubi pe secundă, reprezentând
35% din media multianuală a lunii decembrie (5.200 mc/s), iar
gradul de umplere a principalelor 36 de lacuri de acumulare este
54%. Problema este că deficitul de energie hidro şi nucleară, care
sunt cele mai ieftine, trebuie suplimentat cu electricitate din
cărbune şi gaze, surse mult mai scumpe şi mai poluante, ceea ce
pune o presiune şi mai mare pe preţul final. Aceasta în condiţiile
în care oricum preţul final pentru populaţie va creşte cu circa
2,5% la 1 ianuarie doar din cauza subvenţiilor pentru energia
regenerabilă, fără a lua în calcul problemele cauzate de
secetă.
Dacă vorbim de gaze, şi aici
se preconizează o iarnă dificilă. Luna decembrie va fi liniştită,
însă în ianuarie ne aşteaptă temperaturi foarte scăzute, de minus
15-20 de grade Celsius, au mai spus sursele din sectorul energetic.
În aceste condiţii, consumul de gaze pentru încălzire va creşte
foarte mult. Necesarul suplimentar va fi importat din Rusia, unde
preţurile au ajuns acum la niveluri-record, cu 25% mai mari decât
la începutul anului.
Gaze româneşti mai
scumpe
În plus, de la 1 octombrie,
Petrom a scumpit gazele de producţie internă cu 6%. GDF Suez,
fostul Distrigaz Sud, a acceptat noile condiţii şi a cerut, mai
departe, Autorităţii de Reglementare (ANRE) majorarea tarifelor
finale pentru a-şi acoperi costurile. "Această creştere a preţului
gazelor din producţie internă - pe fondul scumpirii gazului
importat şi în condiţiile necesităţii de a mări importurile de gaze
în sezonul rece - va trebui să se reflecte, în cel mai scurt timp,
în tarifele reglementate", ne-au precizat oficialii GDF
Suez.
În schimb, potrivit
informaţiilor deţinute de "Adevărul", cei de la E.ON nu au acceptat
majorarea şi sunt în negocieri cu mai mulţi importatori pentru a-şi
asigura necesarul de gaze. "Analizăm piaţa pentru a vedea la ce
soluţii putem apela, astfel încât să nu fie nevoie să cerem o
majorare suplimentară de preţ", ne-au declarat surse din
companie.
Preţul final al gazelor şi al
energiei pentru consumatorii industriali ar trebui să fie majorat
cu două cifre, pentru ca operatorii să-şi acopere toate costurile,
declara şeful E.ON România, Frank Hajdinjak, la finele lunii
octombrie. Pentru populaţie, preţul gazelor nu va creşte până la 1
aprilie 2012, potrivit unei ordonanţe de urgenţă adoptate de Guvern
vara trecută.
Adevarul
miercuri 7 decembrie
2011