Romgaz a încheiat 1.300 contracte de achiziţii, de peste
570 mil. lei, în 2011
Compania de stat Romgaz
Mediaş a încheiat în acest an peste 1.300 de contracte de achiziţii
publice, în valoare de 576,5 milioane de lei. Aproximativ jumătate
din suma totală - 277 milioane de lei - vizează contracte de
lucrări, potrivit datelor furnizate de producătorul de gaze
naturale, relatează Mediafax.
Principalele proiecte sunt
lucrări pregătitoare şi de foraj la sonda 180 Luduş, achiziţia şi
punerea în funcţiune a instalaţiilor şi echipamentelor pentru
comprimarea în câmp a gazelor din structurile Bogata, Sângeorgiu de
Pădure, Bordoşiu, Luduş, Ernei, dar şi lucrări la rezervorul
instalaţiei de evacuare/colectare Bazna. "Cea mai mare valoare, în
anul 2011, o are contractul de lucrări 72/17 august, având ca
obiect «Modernizare staţie de compresoare Urziceni M02», în valoare
de 109.998.899 lei, atribuit prin licitaţie deschisă de către
Sucursala Ploieşti, câştigător SC Inspet SRL", au declarat
reprezentanţii producătorului de gaze naturale.
Potrivit acestora, compania a
încheiat, de la începutul anului curent, multe contracte de
servicii, în valoare totală de 207,5 milioane de lei. Contractele
au fost încheiate în principal pentru servicii de modernizare,
mentenanţă, verificări şi alte operaţiuni specifice activităţii de
foraj şi extracţie.
De la începutul acestui an au
fost depuse 33 de contestaţii pentru toate procedurile de
atribuire, din care 23 de contestaţii pentru procedura de licitaţie
deschisă. În două cazuri contestaţiile au dus la modificarea
câştigătorilor licitaţiilor, însă licitaţiile respective au avut
valori reduse, de până la 180.000 de lei.
Unele licitaţii înregistrează
întârzieri determinate de contestaţii, exemple fiind cele pentru
Arhiva Romgaz sau contractarea serviciilor de pază.
Reprezentanţii companiei au
precizat că anul trecut Romgaz a încheiat 1.700 de contracte, cu o
valoare totală de 717,68 milioane de lei. Compania Romgaz Mediaş
este controlată de stat, prin Ministerul Economiei.
Guvernul s-a angajat faţă de
Fondul Monetar Internaţional (FMI) să vândă la Bursă 15% din
acţiunile producătorului de gaze naturale din Mediaş şi aşteaptă
până la data de 29 decembrie, anul curent, oferte de la brokerii
care doresc să intermedieze listarea companiei.
Romgaz a înregistrat în
primele opt luni ale acestui an un profit net de 677,7 milioane de
lei (156,7 milioane de euro), mai mare decât nivelul bugetat pentru
întregul an şi de 2,3 ori peste câştigul din perioada similară a
anului trecut.
Cifra de afaceri raportată
pentru primele opt luni a fost de 2,57 miliarde de lei (594,75
milioane de euro), cu 10,9% mai mare comparativ cu nivelul din
perioada similară a anului trecut, ca urmare a livrării unei
cantităţi mai mari de gaze importate.
Curierul National
06 decembrie 2011